“Povestea cangurului care a intarziat cinci minute “

de danizvernariu

Title : Doris Izvernariu

Photo: danIzvernariu 2011
Photoshop CS 6 revision -by : danIzvernariu ©2013 ʘ 6014 NZL

Timpul nu exista! Eu spun” 5 minute” cumva ca un reper… poate fi mai mult sau mai putin.

Sotia mecanicului meu auto ii reproseaza acestuia la telefon ca a intrazia mereu la cina este un ,mod penibil de a ignora propria familie.

Discutia la telefon a mecanicului imi intarzie plecarea cu cinci minute iar traficul azi este complicat din cauza zapezii asternute.

In timp ce conduc sub stress pentru a ajunge la destinatie ea ma suna si imi spune ca nu mai este necesar sa vin pentru ca a rezolvat altfel si un cunoscut a dus-o deja acasa cu masina in timp ce eu  eram  in intarziere.

Imi inchide telefonul fara drept de replica.

Acest lucru ma scoate cumva din sarite si imi vine sa urlu de frustrare.

Imi deturnez ruta si ma hotarasc sa merg mai tarziu acasa. Trag la un centru comercial pentru a bea o cafea calda (Kappa Center Timisoara).

In timp ce trec pe hol o vad, ne cunoastem de ceva timp si un gand imi trece sa o invit la cafea.

Am un monent de ezitare si ma gandesc ca prima data este mai bine sa trec pe la schimbul valutar pentru a schimba niste bani ramasi de la plata reparatiilor masinii mele. Este o chestiune de cinci minute si vis a vis la 20 m de ea. Ii fac semn , ma vede ne salutam si pare sa ma astepte.

In timp ce casiera imi numara banii schimbati , ma uit dupa ea insa nu o mai vad in apropiere ci imi face semn dinspre directia iesirii in centru comercial vorbind la telefon , ca …”data viitoare “. Parea grabita.

Raman singur si fara companie la cafea. Totusi ma hotarasc sa raman si sa imi servesc cafeaua.

Ma asez la masa si in timp ce astept ca cineva sa vina sa imi ieie comanda zaresc o bruneta absolut speciala.

Face parte din staff ul barului.

La bar aglomeratie cu comenzi , chelnaritele nu mai fac fata. Astept de cca.5 minute fara ca cineva sa ma intrebe “de sanatate” singur la masa.

Privirile noastre se intalnesc o clipa, apoi o vad ca ea sa implica direct in valtoarea de clienti , i-a o tava si se transforma brusc in ospatar.

Apare la masa mea si imi i-a comanda.

La intoarcere aste gata sa alunce pe pardoseaua umeda acum de aparitia mea cu zapada pe bocanci.

Ma uit instantaneu in jos si observ abtinandu-ma cumva sa nu rad la pantofii ei. Sunt superbi si cu o forma unica absolut eleganta.

O intreb:
– Nu pot sa nu observ ca aveti niste pantofi deosebiti.

Ea imi zambeste si rosie la fata din cauza evenimentului cu alunecatul imi spune in doua vorbe istoria lor.

Un gand fulger imi trece prin cap amintind de cuvintele Oracolului acum un an in urma la ultima consultatie: “Intalnirea vostra va pleca de la o discutie despre o pereche de pantofi”.

…

Daca mecanicul ce obisnuia sa intarzie la cina acasa nu ar fi intarziat cinci minute in incasarea facturii pentru reparatia masinii mele, as fi ajuns acasa pentru totdeauna. Dar acest fact a intarziat sosirea mea la o intalnire si acest lucru a deranjat cumva o intelegere facuta cu persoana respectiva.

Daca nu as fi facut drumul la biroul de Exchange pentru cinci minute de abatere de la traiectorie as fi urmat un alt curs al vietii intalnind si mergand in alta parte cu o veche amica ce a trebuit sa plece neasteptat intro directie necunoscuta in timp ce eu schimbam banii.

Daca nu as fi stat inca cinci minute nu as fi observat-o pe Doris , pe care nu o cunosteam si cu care am intrat in vorba fara sa imi amintesc de Oracol care mi-a spus ca viitoarea mea sotie o voi cunoaste intrun loc cu lume multa iar discutia noastra va pleca de la o pereche de pantofi.

Toate acestea s-au intamplat in acea zi ad literam descris aici ca o succesiune de evenimente ce au un cap si o coada si probeaza ca “nimic nu este intamplator” si ca „atunci cand un lucru este pe cale sa se intample, tot universul va conspira pentru ca acel lucru sa se intample” _Paulo Coelho /Alchimistul.